Ponta, către Radu Stroe: „Domnule Dobre, cum stăm cu alegerile?” Stroe: „Dom`le, bine că nu mi-ați spus Rus!”

Ponta, către Radu Stroe: Domnule Dobre, cum stăm cu alegerile? Stroe: Dom`le, bine că nu mi-ați spus Rus!
Publicat: 26/10/2012, 11:44
Actualizat: 02/04/2019, 05:12

Premierul Ponta a dorit la videoconferința cu prefecții să afle date privind organizarea alegerilor parlamentare, dar s-a adresat ministrului pentru Administrație spunându-i „domnule Dobre”, ceea ce a stârnit râsul tuturor celor prezenți, iar ministrul i-a replicat: „Bine că nu mi-ați spus Rus !”.

„Dacă tot suntem în formula cu prefecții și alte instituții din domeniu, domnul ministru Dobre, pe scurt, cum stăm cu…”, i-a spus Ponta ministrului delegat pentru Administrație, Radu Stroe, moment în care toți participanții la videoconferință aflați în sală au izbucnit în râs.

Ponta a început și el să râdă și s-a corectat, spunând „poate am avut ceva în minte…iarăși alegeri, iarăși liste, acum e scuzabilă”.

El a adăugat că aceasta va fi singura știre de presă despre videoconferința cu prefecții.

Ministrul Radu Stroe l-a aprobat și a completat: „Dom’le, până la urmă bine că nu ați zis Rus”.

Victor Paul Dobre a demisionat din funcția de ministru delegat al Administrației în 6 august, odată cu el demisionând și Ioan Rus, în contextul discuțiilor privind actualizarea listelor electorale folosite la referendumul de demitere a președintelui Traian Băsescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×